Președintele Comitetului Director al CSMS Iași, Leonida Antohi, a declarat că așteaptă demararea unei anchete în cazul lui Nicolo Napoli, pentru a se dovedi dacă tehnicianul echipei ieșene a jucat sau nu la pariuri. Oficialul din Copou a adăugat că Napoli va suporta consecințele dacă va fi găsit vinovat și, automat, italianul se va despărți de gruparea din Copou.
„Am rămas și eu surprins când am citit presa. Nu mă așteptam la așa ceva. Am vorbit cu președintele Prunea, urmează să avem o discuție și cu Nicolo Napoli în cursul serii. Vom vedea ce are de spus pe marginea acestui subiect. Noi, ca și club, vom solicita o anchetă pentru a se dovedi dacă antrenorul a pariat sau nu. Cred că se poate depista foarte ușor dacă a pariat sau nu. Dacă va fi găsit vinovat, cu siguranță va suporta consecințele. Din câte știu, perioada de suspendare pentru așa ceva este de doi ani”, a declarat Leonida Antohi.
Nicolo Napoli, antrenorul celor de la CSMS Iași, și Flavius Stoican fost tehnician al celor de la Voluntari și Dinamo, au intrat în vizorul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.
Potrivit sursei citate, Napoli a precizat că el a pariat doar sume mici, iar contul de pe care s-a pariat îi aparține însă fiul său este cel care îl folosește, iar Stoican a precizat că fratele său a fost cel care a pariat și doar pe poker. Regulamentul Disciplinar, articolul 60, prevede că cei antrenori riscă o penalitate sportivă de 300.000 de lei și suspendarea pe doi ani din activitățile fotbalistice.
Președintele executiv al CSMS Iași, Florin Prunea, s-a declarat surprins de faptul că Nicolo Napoli ar putea fi implicat în așa ceva și spune că va avea o discuție cu tehnicianul italian. Prunea condamnă ferm astfel de practici, precizând că oamenii implicați în fotbal nu ar trebui să aibă nicio legătură cu lumea pariurilor.
„Este inacceptabil ca o persoană care lucrează în fotbal să apeleze la casele de pariuri. Nu pot să cred că antrenorul meu poate face așa. O să iau legătura cu el, nu cred că este implicat în așa ceva. Ar fi un lucru bun dacă autoritățile noastre vor intra adânc în această problemă”, a declarat Florin Prunea la ProSport LIVE.
Tudor Simota, directorul general al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, desființează explicațiile lui Nicolo Napoli, antrenor cu cont pe site-ul bet365.com, care afirmă că n-ar paria el, ci fiul său din Cagliari. „Noi monitorizăm calculatoarele cu IP din România”, a explicat Simota luni dimineață, în emisiunea ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER